Monday, July 18, 2011

Australia says NO!

Muslims who want to live under Islamic Sharia law were told on Wednesday to get out of Australia, as the government targeted radicals in a bid to head off potential terror attacks.

Separately, Gillard angered some Australian Muslims on Wednesday by saying she supported spy agencies monitoring the nation's mosques. Quote: 'IMMIGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT. Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual or their culture. Since the terrorist attacks on Bali, we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians.'

This culture has been developed over two centuries of struggles, trials and victories by millions of men and women who have sought freedom'
'We speak mainly ENGLISH, not Spanish, Lebanese, Arabic, Chinese, Japanese, Russian, or any other language. Therefore, if you wish to become part of our society. Learn the language!'

'Most Australians believe in God. This is not some Christian, right wing, political push, but a fact, because Christian men and women, on Christian principles, founded this nation, and this is clearly documented. It is certainly appropriate to display it on the walls of our schools. If God offends you, then I suggest you consider another part of the world as your new home, because God is part of our culture.'

'We will accept your beliefs, and will not question why. All we ask is that you accept ours, and live in harmony and peaceful enjoyment with us.'

'This is OUR COUNTRY, OUR LAND, and OUR LIFESTYLE, and we will allow you every opportunity to enjoy all this. But once you are done complaining, whining, and griping about Our Flag, Our Pledge, Our Christian beliefs, or Our Way of Life, I highly encourage you take advantage of one other great Australian freedom, 'THE RIGHT TO LEAVE'.

'If you aren't happy here then LEAVE. We didn't force you to come here. You asked to be here. So accept the country YOU accepted.'

Tuesday, June 28, 2011

Popescu nu e bun, decat...

de Paul Everac


Cand m-am ridicat in doua picioare, n-am prea vazut niciun Popescu la conducerea social-economica a acelui curatel oras de pe Mures. Marele facator de bunuri si conducator de economie era baronul Neumann; la Andrényi era fieraria, la Appónyi pantofii, la Szabó sticlaria, la Domány covoarele. Fabrica de vagoane Astra o conducea gentlemanul-evreu Sapira. Popestii (cu Popa, Popovici, Popovat, Popeanga) erau functionari, profesori, clopotari, cantori, colonei e tutti quanti. Grosul banilor si managementul abia se infiltrau, cu taraita, la unii Popesti. Croitorul Ariton abia facea fata lui Huppert si Goda; Zsédely, Leipniker si Karacsony tineau restaurantele, zdro­bindu-l pe Mohor; librarul Munteanu razbea greu de Kerpel; Meinel tinea cafeaua, Eisele mace­l­a­ria, Königstorfer cofetaria, Sándor Ivan lozurile norocoase.

Am venit apoi la Bucuresti, capitala Popestilor, si am mancat paine Herdan si Gagel din faina lui Assan, mezeluri de la Rochus si Podsudek. Industria o domina Malaxa si Auschnitt, creditele Mar­marosch-Blank. Mari monumente arhitectonice purtau semnatura lui Galleron, Gottereau sau Louis Blanc, pana sa ajunga la Maimarola. Medicina romana luase elan de la Carol Davilla, invatamantul de la Spiru Haret, finantele fusesera promovate de Serurie si Caradà, sub inteleapta domnie a Regelui Carol I de Hohenzollern. In comedie stralucea dinastia Carageale, in istorie Xenopol si genialul fiu al Zulniei Iorga. (Nu suna foarte popeste nici numele lui Hasdeu sau Eminescu). Fabrica de lumina Wolf din Filaret era de obarsie nemteasca, ca si Cismigiul, ca si primele muzici, iar pe capacele de canalizare stralucea numele de Montaureanu, adica Goldberger.

Primul mare prelat ortodox modern se numea Saguna si era “tantar” (adica macedon), ca si marele poet Goga. In spate erau cateva secole in care nici domnii nu erau romani, nici egumenii, nici marii preoti si dregatori, iar limbile distinse in comertul cu Dumnezeu sau la curte erau slavona si elina.

Se pare ca Popescu al nostru nu e bun sa initieze nici sa gestioneze afa­ceri esentiale, n-a fost bun niciodata. N-a dat case mari, de export, n-a pus la punct vreo companie reputata in Europa, n-a facut vreo afacere rasunatoare, vreo constructie sa ramai habauc. A fost mic politician, om de zurba si de miscare, tarcovnic de idei, gestionar marunt si nu foarte sigur, cantaret la luna dar cu voce potolita, actor in toate chipurile, in felul sau multumit de sine, oricate bice si palme a incasat. S-a ridicat, ca Ionescu, in forma dandy-ului Take, sau a filosofului Nae (despre care prietenul sau C.Beldie scrie ca a fost un escroc) sau, innobilat cu o evreica, ca dramaturg absurdist la Paris. A fost si nitel mosier, dar si crasmar si arendas. Mai mult a fost rob. A inventat, dar n-a intreprins. L-a dus de nas cine a vrut: sub numele de Tatarescu frantujii, sub numele de Maniu englezii, sub numele de Patrascanu rusii.

In 1989 i se lasa acestui natarau Popescu o tara bine investita, cu industrie, cu irigatii, cu orase intemeiate, cu rezerve mineraliere si energetice, si cu aproape patru miliarde de dolari creante in cont. Plus cu o clasa muncitoare relativ calificata. Dar Popescu n-are talent sa conduca, sa dezvolte, sa administreze si sa cucereasca. El e lalau, pizmas, chichiritos, smecher, tampit, face pe politicul caci nu stie altceva, vrea pricopseala si imagine, se lasa mituit, cumparat, ca ultima jigodie, sau ia masuri dubioase. Acest Popescu (numit si Iliescu, Constantinescu, Basescu s.a.) da cu tara de pamant, o distruge intr-un timp foarte scurt cu buna intentie sau din prostie, isi baga mainile ca functionar superior sau demnitar si organele necurate in ea, o suge, o mozoleste, o face praf. Fiindca nu stie altfel, nefericitul!

Si acum mai vine un plavan de chestor american si-i pune apostila: “Schimbati managerii, aduceti unii intregi, din alta parte! Nevoiasilor! Pagubosilor!”. Si ma tem ca are dreptate.

Popescu nu e bun decat sa plateasca. Sa se aiureasca, iar odata saltat, sa-si chinuie concetatenii, sa le faca gura amara. Popestii, nesinceri, necinstiti, cabotini politici, nu sunt buni decat sa inghesuie pe ceilalti Popesti,
sa-i stoarca, sa-i ruineze, sa-i fure, ca niste vatafi de slugi pe niste japite de amarasteni... Nu-i talent! Nu-i cinste! Nu-i Dumnezeu!... Sau daca este, nu-l chema Popescu !

Friday, April 8, 2011

Japonia, te iubesc !

Japonia, te iubesc !
de Radu Naum

Cel mai greu e să auzi, să miroşi. Cel mai greu e să ştii. Cel mai greu e mîine.

Cel mai greu e să ieşi din casă. Dacă ai o casă. Dar ai, oriunde ar mai fi ea, a oricui ar fi ea. E greu pentru că de cum ai deschis uşa, lumea de afară se revarsă peste tine ca dintr-un dulap plesnind de haine vechi. N-ai ce face, o nouă zi se naşte. Primul pas şi deja vrei să zici pas. Primul pas e, de fapt, primul nas. Pute. Înfiorător! Dezastrul a răscolit în măruntaiele rîncede ale celor menite să stea îmbălsămate într-un înveliş strălucitor. Imaginile îţi îngreţoşează ochii. E plin de resturi, obiecte fărîmiţate zac aruncate aiurea, împrăştiate parcă de voia supremă a unui computer care a luat-o razna. Tot ce ar trebui să fie pe cîmpie e în plin oraş şi puzderie de obiecte urbane au ajuns pe ogoare.
E lumea cu fundul în sus şi de-aia miroase groaznic. Copacii sînt flamuri ale durerii, flutură mizerii, plastice, carcase. Maşini strivite, descompuse se expun indecent, rînjindu-şi părţile ascunse ca nişte curve de centură. E soare şi e păcat. Lumina asupra acestor scene ale descompunerii mai mult murdăreşte.

Dar mergi mai departe creîndu-ţi un culoar prin textura durerii. Pe oriunde treci oamenii sînt debusolaţi, cu chipuri schimonosite de prea multă soartă, cu obraji săpaţi de ceea ce nu pot înţelege.
O palmă uriaşă, ca a unei creaturi scăpate din adîncuri, i-a lovit decisiv. Nu se ştie ce îi mai mînă în luptă, căci tocmai cînd cred că s-a terminat le fuge din nou pămîntul de sub picioare. Privesc prostiţi munţii de mizerii, ei, care ştiau că au o ţară ca o floare cu piscuri imaculate. Îţi vine să plîngi.

Dar trebuie să mergi mai departe. Un spital. Întuneric, totul e căzut în beznă acolo unde totul ar trebui să aducă seninul spiritului pentru a putea îndura. Nenorocirea loveşte şi mai tare acolo unde nenorocirea e mai mare. “Celor care au li se va da, iar celor care n-au li se va lua”. Fraza care te răzvrăteşte şi te miluieşte. Făpturi fantomatice se scurg pe lîngă pereţi, penumbra îi îmbolnăveşte şi mai tare. E igrasie, apa a urcat pînă către vîrf. Apa, pămîntul, focul. Elementele primare recuperează împărăţia oamenilor. Şi peste tot, pe coridoare, prin cotloane, săli şi saloane se plimbă triumfător duhul fricii. Cotropitoare frică, teamă paralizantă de ceea ce ar putea să urmeze. Nu mai există reguli. Nu mai există nimic. Bipedele au ajuns la mîna a ce-o fi. Ridică ochii către cer şi se roagă. Dumnezeu e sus. Ceilalţi, toţi ceilalţi, sînt jos.

Aşa arată o dimineaţă de greaţă în România, ţara care n-a fost lovită decît de ea însăşi.

Pomana porcului...

Un cal deprimat se tolaneste pe jos si nu mai vrea pentru nimic in lume sa se ridice. Stapanul disperat, nereusind sa-l convinga sa se ridice, cheama veterinarul. Acesta sosi imediat, examineaza animalul si zice:
- Aaaa, e foarte grav, singura solutie sunt aceste pastile pe care i le vei da cateva zile; daca nu reactioneaza, trebuie eutanasiat.

Porcul a auzit totul si fuge la cal:

- Ridica-te, altfel se sfarseste rau!!!

Dar calul nu reactioneaza si da incapatanat din cap. A doua zi, veterinarul vine din nou sa vada efectul pilulelor:

- Nu reactioneaza, mai asteptam o zi, dar cred ca nu sunt sperante!

Porcul auzind tot, fuge din nou la cal:

- Trebuie sa te scoli, altfel vei pati mari necazuri!

Dar calul, nimc! A treia zi, constatand lipsa progreselor, veterinarul ii cere stapanului:

- Du-te dupa carabina, a venit timpul sa-l scapam pe bietul animal de chinuri!
Porcul fuge disperat la cal:
- Trebuie sa reactionezi, e ultima ocazie, te rog, astia sunt gata sa te omoare!!!
Calul se ridica, se scutura, face cateva miscari de dans, o ia la fuga in galop si sare cateva obstacole.Stapanul, care tinea mult la calul sau, foarte fericit ii spune veterinarului:
- Multumesc mult, esti un medic minunat, ai facut un miracol!!!

Trebuie neaparat sa sarbatorim evenimentul! Haide sa taiem porcul si sa facem o masa mare!!!


Morala
: Vezi-ti mereu de treburile tale !

Tuesday, February 15, 2011

Rostul

Bradut Florescu, unul din "vechii" publicitatii romanesti, si-a incheiat contractul cu Realitatea Catavencu, unde coordona strategia de comunicare a grupului, si a plecat in Thailanda.


IATA CE ARTICOL A SCRIS, DUPA CE A PLECAT :

Rostul


Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.


Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia (batranii), pamantul si credinta.


Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.


Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".
La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca de-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la c-- pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti familia,
pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.


Bradut Florescu

Wednesday, January 12, 2011

Scurta biografie

Am fost director la o mare intreprindere socialista. Cafeaua de dimineata era pregatita de o secretara sexy, mergeam la servici cu o limuzina neagra.

Odata am fost intrebat daca fabrica nu contribuie cu 10 mii de lei pentru inmormintarea unui tovaras din Comitetul Central. Am spus ca cu atitia bani as inmorminta intregul Comitet. Din acest moment am devenit director la o intreprindere mai mica.

Cafeaua zilnica era pregatita de o secretara mai in virsta, la servici mergeam cu furgoneta fabricii. Odata am fost apostrofat ca nu am fost la ultima sedinta de partid. Am raspuns ca daca stiam ca e ultima m-as fi dus sigur. Din acest moment am lucrat ca maistru.

La servici mergeam cu masina proprie si eu faceam cafeaua de dimineata. In atelier aveam pe perete poza lui Ceausescu si a Lolobrigidei. Odata mi-au spus ca de ce nu dau jos poza curvei de pe perete. Am luat poza lui Ceausescu. Din acest moment am lucrat zilier la sapat santuri.

Mergeam la lucru cu bicicleta si duceam cafeaua de acasa in termos. Odata in timp ce sapam santul au venit si mi-au spus sa-mi ascund bicicleta deoarece va trece pe acolo o delegatie sovietica Am raspuns sa nu-si faca probleme deoarece bicicleta este inchisa cu un lacat...din acest moment am ramas fara lucru...

...o vreme am fost somer pina la schimbarea orinduirii...

M-am reabilitat, am intrat in politica, am intrat in partid. Cafeaua imi este servita de o secretara sexy, la servici merg cu o limuzina cu sofer personal. In rest, imi tin gura si din cind in cind ridic mina sa votez.